Citricele

Originare din India, citricele au fost apreciate din timpuri stravechi pentru calitatile lor gastronomice si nutritionale. Ele apartin familiei rutaceae, dintre ele putem enumera: portocalul, lamaiul, grapefruitul, pomelo, mandarinul etc.

Din punct de vedere caloric, citricele au un numar scazut de kilocalorii, cu un maxim de 50 kcal/100g fruct. De aceea, ele sunt larg folosite in dietele de slabit. In afara aportului caloric scazut, ele stimuleaza si satietatea prin continutul lor crescut in fibre (in special pectina).

Prin continutul lor foarte scazut in lipide, citricele pot fi savurate si de pacientii cu dislipidemii (grasimi crescute in sange).
O portocala (150-200 g) ne ofera dublul necesarului zilnic de vitamina C. Insa citricele nu sunt cele mai bogate fructe in vitamina C. Macesele si catina au cea mai mare cantitate de vitamina C. Aici putem face o atentionare speciala pentru fumatori deoarece acestia trebuie sa consume o cantitate dubla de vitamina C fata de nefumatori.

Sucul de lamaie folosit in starile gripale are efect antiseptic, astringent si imunostimulator. Tot prin continutul crescut in vitamina C, citricele ne protejeaza cristalinul, scazand riscul aparitiei cataractei. Citricele au fost folosite ca tratament curativ si preventiv pentru scorbut (boala determinata de deficitul de vitamina C caracterizata prin sangerari gingivale, hemoragii cutanate, oboseala si piele uscata).

Tot prin continutul crescut in vitamina C, citricele pot fi folosite si in tratamentul anemiei, vitamina C crescand absorbtia Fierului la nivelul tubului digestiv. Aceasta informatie este importanta in special pentru vegetarieni, care au un aport mai scazut de fier prin absenta produselor din carne.

Prin continutul crescut in fitonutrieinti, citricele au efect antiagregant (inhiba formarea de cheaguri), antialergic si anticancerigen (in special la nivelul stomacului si colonului). Portocala, prin continutul in hesperitina, protejeaza impotriva cancerului de san.

Citricele au efect energizant, de aceea este de preferat sa fie mancate in prima parte a zilei.

Licopenele si carotenoizii, substante prezente in special in citricele colorate in rosu (grapefruitul rosu) protejeaza impotriva imbatranirii.
Asupra tubului digestiv, citricele au efect benefic prin stimularea: digestiei, apetitului alimentar (tratand anorexia), tranzitului intestinal, eliminarii parazitilor, productiei de bila si hepatoprotectiei (prin continutul bogat in antioxidanti).

Femeilor insarcinate li se recomanda consumul constant de portocale pe parcursul sarcinii. Citricele, prin continutul in acid folic previn malformatiile de tub neural.

In afara pulpei de citrice, se mai poate consuma si coaja. Insa majoritatea citricelor prezente pe piata romaneasca sunt tratate cu diverse substante - conservanti de suprafata. De aceea, nu va sfatuim sa consumati coaja de citrice, nici macar rasa in prajituri.

Desi in mass-media se incurajeaza consumul de suc de citrice, va recomandam consumul de fructe, ca atare, pentru ca prin stoarcere se pierd fibrele alimentare (ce stimuleaza tranzitul intestinal, scad colesterolul, stimuleaza satietatea, previn cancerul de colon) si unele vitamine. Sucul de citrice, alaturi de sucul din alte fructe, pot fi folosite in tratarea hipoglicemiei la pacientii diabetici aflati in tratament cu insulina sau medicamente antidiabetice orale.

Pe langa toate aceste efecte benefice, grapefruitul sau sucul de grapefruit contin substante ce interfera cu unele medicamente (antibiotice, antihipertensive, antiaritmice, anxiolitice, antidepresive).Va recomandam sa cititi cu atentie prospectul medicamentelor sau sa intrebati medicul sau farmacistul cand sunteti in tratament cu aceste medicamente.
Dr. IONELIA SOCOLIUC
Sursa: farmaciiledona.ro
Sursa imagine: voislabi.blogspot.com


Autor: Viviana